O persoană a murit, iar alta e grav rănită, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren în Arad FOTO

Publicat: 03/01/2020, 14:15

Potrivit ISU Arad, la locul accidentului au fost găsite două persoane, un bărbat cu răni la nivelul capului și o femeie, prinsă în mașină, sub locomotivă.

„Forțele de intervenție au ajuns la fata locului. O victimă este conștientă, are traumatisme la față și i se acordă îngrijiri medicale de către SMURD, iar cea inconștientă (posibil decedată) este încarcerată, mașina este prinsă sub locomotivă. Echipajul pentru descarcerare acționează pentru extragerea victimei”, au anunțat reprezentanții ISU Arad.

După ce au reușit să scoată a doua victimă din mașină, medicii SMURD au constatat decesul acesteia.

Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs după ce bărbatul, rănit grav, ar fi condus mașina pe un drum care nu este încadrat în categoria drumurilor publice, ci este unul tehnologic.

„Un bărbat a condus un autoturism pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice), și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la intersecția căii ferate Arad-Sânnicolau Mare, a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam”, au transmis reprezentanții Poliției Arad.

Trenul care a lovit mașina avea două vagoane, în care erau 23 de călători. Pentru preluarea acestora, dat fiind faptul că garnitura nu poate pleca de pe loc, circulația feroviară fiind blocată, de la Detașamentul Arad urmează să plece spre locul accidentului două microbuze.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Primele estimări ale votului de la alegerile prezidențiale. Au apărut date despre cum ar fi...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”